Comemorare !
Asociatia Frumosul Romanesc aduce ultim omagiu colegului nostru prieten si membru al asociatiei noastre domnului Nicolae Cojocaru, care din pacate a plecat dintre noi atât de timpuriu, dupa o grea suferinta pe care a mascat-o cu discretie fara sa-i intuim acest parcurs nefast ce avea sa ne surprinda pe multi dintre noi.
Dar prin emotia puternica ce se revarsa din inimile noastre îndurerate aducem, totodata, un ultim omagiu aceluia care, prin valoarea sa creativa cumulat cu latura umana, a contribuit în mod esential, nu de putine ori, timp de 4 ani, la dezvoltarea si consolidarea asociatiei noastre.
La trecerea sa în eternitate, un om lasa dupa sine amintirile vietii si faptelor sale în mintea si sufletul celor care l-au cunoscut – familie, prieteni, colegi.
Domnul Nicolae Cojocaru, ne paraseste acum când mai avea atâtea sa ofere familiei sale si noua tuturor, colegilor. Lasa, prin plecarea lui dintre noi, un gol greu de umplut în cadrul asociatiei Frumosului Românesc, dar si în sufletele si inimile celor care l-au cunoscut si pretuit. Îi vom purta, o amintire vie si luminoasa, amintirea unui om bun si cald, a unui prieten loial si coleg devotat.
Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l aiba în paza Sa, iar noi sa-l pomenim si sa-i pastram, vie si nestearsa, amintirea. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!



